Celtic Glasgow a anunțat, vineri seară, împrumutul extremei stânga Mohamed Elyounoussi (25 de ani), de la Southampton, pentru un sezon. În aceste condiții, sosirea lui Billel Omrani, de la CFR Cluj, la echipa scoțiană, ar putea să nu se mai realizeze.
Potrivit BBC, Celtic nu va avea opțiunea de a-l transfera definitiv pe Elyounoussi la finalul împrumutului, astfel că fotbalistul se va întoarce la Southampton.
Mohamed Elyounoussi a fost transferat la Southampton în 2018, de la FC Basel, pentru aproximativ 18 milioane de euro. În primul sezon la formația din Premier League, fotbalistul care a evoluat atât ca extremă stânga, cât și ca extremă dreptă, a fost folosit în 19 partide, însă nu a avut realizări notabile, astfel că s-a ales împrumutul său.
În cariera sa, Eyonoussi a mai evoluat pentru Sarpsborg, Molde și FC Basel. De asemenea, internațonalul norvegian este adversarul României în preliminariile EURO 2020, având 24 de meciuri și cinci goluri la naționala Norvegiei.
În urma transferului lui Elyonoussi, scad șansele ca Billel Omrani, de la CFR Cluj, să mai ajungă la Celtic. Potrivit gsp.ro, campioana Scoției ar fi oferit 3,3 milioane de euro pentru transferul atacantului francez.
La tragerea de sorți de vineri, pentru grupele Europa League, CFR Cluj a fot repartizată în grupa E, alături de Lazio, Celtic și Rennes.
🀠#CelticFC‘s new number 2⃣7⃣, @Moielyo!#WelcomeMohamed 🇳🇴 pic.twitter.com/EEQgEoXHcq — Celtic Football Club (@CelticFC) August 30, 2019
🀠#CelticFC‘s new number 2⃣7⃣, @Moielyo!#WelcomeMohamed 🇳🇴 pic.twitter.com/EEQgEoXHcq
— Celtic Football Club (@CelticFC) August 30, 2019
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER